Reguli de bază în relaționarea cu stângacii

  • Stângăcia nu e vreo obișnuință rea, ci expresia dominanței motorice a emisferei drepte a creierului. Stângăcia ține deci de creier.
  • Copiii stângaci trebuie asistați și acceptați așa cum sunt. Orice încercare de reeducare trebuie evitată.
  • Reeducarea stângăciei implică o neoxigenare a emisferei cerebrale dominante şi  implicit o interferență masivă în creierul uman.
  • Încercările de reîntoarcere la stângăcie a stângacilor reeducați implică încă un experiment pentru creier, atât cu șanse, dar și cu pericole pentru cei implicați.
  • Copilul stângaci nu trebuie îngrădit sau atenționat la salutul care se manifestă prin datul mâinii.
  • Obiectele de uz general pentru stângaci trebuie oferite copilului stângaci încă de la început (a se vedea lista cu instrumente de lucru pentru stângaci).
  • Este foarte important pentru copilul stângaci ca acesta să fie ajutat pentru a învăța corect poziția de scriere.
  • Șederea stângacilor în bancă, la birou sau la masă trebuie făcută în așa fel încât partea stângă să fie în exterior, sau lângă persoana stângace în partea stângă să stea tot un stângaci. În acest caz, mâinile dominante ale celor doi vecini nu se vor lovi în timpul lucrului.
  • Lumina la locul de muncă (bancă, birou, masă) trebuie să vină pe cât posibil din partea dreaptă.
  • Există anumite activități din viața de zi cu zi ce nu pot fi modificate în mod special pentru stângaci, deoarece sunt configurate prin norme standard sau tehnico-tradiționale. Printre  acestea se numără cele care se referă la direcțiile de rotire normate, cum ar fi cele care implică șuruburile, becurile, dopurile cu filet, robineții, etc.

Scrie un răspuns

(obligatoriu)