Exerciţii de destins/relaxat mâna (pentru copii stângaci)

Copiii stângaci se obisnuiesc la o poziţie a mâinii care le permite să poată citi cuvântul pe care tocmai l-au scris, însă în clipa următoare „şterg” cu mâna cuvântul scris. Cauza este pe de o parte scrisul nostru orientat de la stânga la dreapta, şi pe de altă parte faptul că la şcoală se scrie la început cu creioane sau creioane colorate, care bineînţeles că nu mânjesc, şi abia după aceea încep copiii să scrie cu stiloul.  Sunt aşadar confruntaţi cu cerneala care mânjeşte abia atunci când s-a format deja scrisul.

Pentru a se obişnui din timp la o poziţie de scris care le permite mai târziu să scrie fără sa mânjească, este important să se înveţe copiii din timp cu o poziţie de scris corectă. Premisa este să fie copilul deja în stare să conducă creionul cu mâna, şi ca tema să fie pe măsura dezvoltării copilului. Acest moment este de obicei vârsta de 5-6 ani, vârsta la care mulţi copii ştiu deja să îşi scrie numele.

Poziţii corecte voi descrie în alt articol. Cam 0,5-1 an înainte de a merge la şcoală se recomandă exerciţii cu ajutorul cărora se obişnuieste copilul să ia o poziţie relaxată şi corectă în timp ce scrie. Exemple pentru exerciţii se găsesc mai jos (dacă apăsati pe fiecare imagine, se deschide imaginea corespunzătoare într-o fereastră separată). Acestea pot fi copiate şi date copilului de mai multe ori. Copilul trebuie să deseneze mostrele cu un creion, de ex. cu un creion colorat cu mina moale. Exercitiile NU au ca scop dezvoltarea creativităţii, perfecţiunea sau frumuseţea, ci doar pozitia corectă a mâinii, creionului şi paginii!

Exercitii - pagina 1

Exercitii - pagina 2

Exercitii - pagina 3

Exercitii - pagina 4

Exercitii - pagina 5

Exercitii - pagina 6

Scrie un răspuns

(obligatoriu)